Tribonian›Legislație›Codul civil›Capitolul XVIII — Contractul de întreținere›Art. 2260

Codul civil

Art. 2260. Cazul special de revocare

Noul Cod civil (Legea nr. 287/2009) · art. 2.260 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Cartea a V-a — Despre obligații › Titlul IX — Diferite contracte speciale › Capitolul XVIII — Contractul de întreținere

(1) Contractul de întreținere este revocabil în folosul persoanelor cărora creditorul întreținerii le datorează alimente în temeiul legii dacă, prin efectul contractului, el s-a lipsit de mijloacele necesare îndeplinirii obligației de a asigura alimentele.

(2) Revocarea poate fi cerută chiar dacă nu există fraudă din partea debitorului întreținerii și indiferent de momentul încheierii contractului de întreținere.

(3) În loc să dispună revocarea contractului, instanța de judecată poate, chiar și din oficiu, însă numai cu acordul debitorului întreținerii, să îl oblige pe acesta să asigure alimente persoanelor față de care creditorul are o astfel de obligație legală, fără ca în acest mod să fie diminuate prestațiile datorate creditorului întreținerii.

Art. 2260 Cod civil, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul XVIII — Contractul de întreținere

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 2260 C. civ.”.