Art. 1940. Drepturile moștenitorilor în cadrul societății
Noul Cod civil (Legea nr. 287/2009) · art. 1.940 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Cartea a V-a — Despre obligații › Titlul IX — Diferite contracte speciale › Capitolul VII — Contractul de societate › Secţiunea a 2-a — Societatea simplă
Dacă s-a stipulat că, în cazurile prevăzute la art. 1.938, societatea va continua între asociații rămași, asociatul ori, după caz, moștenitorul său nu are drept decât la partea sa ori a autorului său, după situația societății, la data când evenimentul s-a produs. El nu participă la drepturile și nu este ținut de obligațiile ulterioare decât în măsura în care acestea sunt urmarea necesară a operațiunilor făcute înaintea acestui eveniment.
Articole la care trimite art. 1940
Capitolul VII — Contractul de societate
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 1940 C. civ.”.