Art. 1024. Cererea de revocare
Noul Cod civil (Legea nr. 287/2009) · art. 1.024 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Cartea a IV-a — Despre moștenire și liberalități › Titlul III — Liberalitățile › Capitolul II — Donația › Secţiunea a 3-a — Revocarea donației
(1) Dreptul la acțiunea prin care se solicită revocarea pentru ingratitudine se prescrie în termen de un an din ziua în care donatorul a știut că donatarul a săvârșit fapta de ingratitudine.
(2) Acțiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva donatarului. Dacă donatarul moare după introducerea acțiunii, aceasta poate fi continuată împotriva moștenitorilor.
(3) Cererea de revocare nu poate fi introdusă de moștenitorii donatorului, cu excepția cazului în care donatorul a decedat în termenul prevăzut la alin. (1) fără să îl fi iertat pe donatar. De asemenea, moștenitorii pot introduce acțiunea în revocare în termen de un an de la data morții donatorului, dacă acesta a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare.
(4) Acțiunea pornită de donator poate fi continuată de moștenitorii acestuia.
Capitolul II — Donația
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 1024 C. civ.”.