Tribonian›Legislație›Legea nr. 71/2011 – punerea în aplicare a Codului civil›Capitolul VII — Dispoziții cu privire la cartea a V-a "Despre obligații" a Codului civil și cu privire la unele legi›Art. 1213

Legea nr. 71/2011 – punerea în aplicare a Codului civil

Art. 1213. Adaptarea contractului

Legea nr. 71/2011 · art. 1.213 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Capitolul VII — Dispoziții cu privire la cartea a V-a "Despre obligații" a Codului civil și cu privire la unele legi › Secţiunea a 2-a — Modificarea și completarea unor dispoziții ale cărții a V-a "Despre obligații" a Codului civil

(1) Dacă o parte este îndreptățită să invoce anulabilitatea contractului pentru eroare, dar cealaltă parte declară că dorește să execute ori execută contractul așa cum acesta fusese înțeles de partea îndreptățită să invoce anulabilitatea, contractul se consideră că a fost încheiat așa cum l-a înțeles această din urmă parte.

(2) În acest caz, după ce a fost informată asupra felului în care partea îndreptățită să invoce anulabilitatea a înțeles contractul și înainte ca aceasta să fi obținut anularea, cealaltă parte trebuie, în termen de cel mult 3 luni de la data când a fost notificată ori de la data când i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, să declare că este de acord cu executarea sau să execute fără întârziere contractul, astfel cum a fost înțeles de partea aflată în eroare.

(3) Dacă declarația a fost făcută și comunicată părții aflate în eroare în termenul prevăzut la alin. (2) sau contractul a fost executat, dreptul de a obține anularea este stins și notificarea prevăzută la alin. (2) este considerată lipsită de efecte.

Art. 1213 Legea 71/2011, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul VII — Dispoziții cu privire la cartea a V-a "Despre obligații" a Codului civil și cu privire la unele legi

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 1213 din Legea nr. 71/2011”.