Art. 307. Suspendarea procesului și sesizarea parchetului
Noul Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Cartea a II-a — Procedura contencioasă › Titlul I — Procedura în fața primei instanțe › Capitolul II — Judecata › Secţiunea a 2-a — Cercetarea procesului
Dacă partea care a prezentat înscrisul stăruie să se folosească de acesta, deși denunțarea ca fals a acestuia nu a fost retrasă, instanța, dacă este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului, înaintând de îndată înscrisul denunțat ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreună cu procesul-verbal ce se va încheia în acest scop.
Capitolul II — Judecata
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 307 C. proc. civ.”.